Clauze abuzive

Termenii contractuali care sunt considerați abuzivi în baza legislației UE nu au valoare juridică și nu sunt obligatorii pentru consumatori. Atâta timp cât clauza abuzivă nu este un element esențial al contractului, restul contractului (cu excepția clauzei abuzive) rămâne valabil. Aceasta înseamnă, de exemplu, că nu va trebui să renunțați la contract doar pentru că o clauză din contract este considerată abuzivă.

Țările UE trebuie să se asigure că cetățenii știu cum să își exercite aceste drepturi în baza legislației naționale și trebuie să dețină proceduri prin care întreprinderile să poată fi împiedicate să practice clauze abuzive.

Peste tot în UE, autoritățile naționale răspund de respectarea normelor UE privind protecția consumatorilor. În cazul în care considerați că un anumit comerciant încalcă în mod repetat aceste norme, inclusiv la nivel transfrontalier, vă recomandăm să sesizați autoritățile.

Eliminarea clauzelor abuzive din contractele bancare vă vor ajuta să continuați în condiții legale executarea obligațiilor contractuale. O clauză este considerată abuzivă atunci când aceasta nu a fost negociată cu consumatorul și produce dezechilibru contractual în sarcina consumatorului.

Clauze precum modificarea dobânzii, precum și clauze privind scadența anticipată la simpla voință a băncii sunt considerate clauze abuzive și acestea pot fi eliminate.

Contactează-ne și află mai multe detalii.

Consultanta Initiala

Ofera-ne cat mai multe detalii despre problema ta si noi te ajutam!

    Sunt de acord cu politica de confidentialitate

    Consultă aici politica de confidentialitate.
    Scrie pe WhatsApp
    Call Now Button0720 037 305